La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de Budesile, făcea parte din plasa Pitești a județului Argeș și era formată din satele Budeasa Mare, Budeasa Mică, Rogojina și Redioasa, având în total 809 locuitori ce trăiau în 210 case. În comună existau o biserică și o școală rurală mixtă. La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei mai funcționau în aceeași plasă și comunele Gălășești și Valea Mărului. Comuna Gălășești, formată din satele Albeasca, Anița, Berendei, Croitori, Lenculești și Popești, avea 448 de locuitori, o biserică și o școală primară rurală. Comuna Valea Mărului era formată din satele Calotești, Ciobotea, Valea lui Neagu și Zisu, populația ei fiind de 836 de locuitori.

Anuarul Socec din 1925 consemnează comunele în plasa Bascov a aceluiași județ. Comuna Budeasa (noul nume al comunei Budesile) avea 972 de locuitori în satele Budeasa Mare, Budeasa Mică, Rogojina și Deana; comuna Gălășești fusese desființată, satele ei trecând la comuna Valea Mărului, care avea 1435 de locuitori în satele Berindei, Calotești, Ciubotea, Croitori, Linia Zisului, Popești, Valea Neagului și Albeasca.În 1931 și această comună a fost desființată, satele ei trecând la comuna Budeasa, care avea în compunere așezările Berindei, Budeasa Mare, Budeasa Mică, Calotești, Croitori, Linia Zisului, Popești, Rogojina și Valea Neagului.

În 1950, comuna a fost transferată raionului Pitești din regiunea Arges. În 1968, a revenit în componența actuală la județul Argeș, reînființat.

Cu privire la denumirea comunei Budeasa, putem afirma ca aceasta vine de la numele boierilor Budisteni, primii stapani ai acestor meleaguri. Exista si varianta ca denumirea acestei localitati vine de la derivanta vechiului cuvant slav « Bud », devenit in slava moderna « voda »-apa. Aceasta denumire vine sa justifice numarul mare de izvoare si ape care se gasesc in aceasta regiune.